Dacă te întrebi ‘DE CE?’
‘De ce să mă întorc înapoi la o temă care nu îmi place?
De ce să mă ridic după ce mi-am luat o ‘perversa de pe târgul ocna la desen’ și am aterizat un mare 4 la corecturi?’
‘De ce să-mi bat capul să învăț desen?’
‘De ce să-mi bat capul să învăț desen?’
Contează. Educația în desenul de arhitectură este fundamentul pentru educația ta de arhitect și desenul de arhitectură va fii mereu acolo pentru tine să te sprijine în orice ai nevoie.
E mult mai profund decât orice ai face pe calculator și e mult mai personal-îți da acea viziune unică ce este intrinsecă ție, special prin faptul că îți construiești propriul tău stil de desen.
Aici avem 7 lucruri ce vei învăța din desenul de arhitectură (înafara faptului că ai nevoie de el pentru a trece proba de admitere la facultatea aleasă). Toate lucrurile acestea sunt foarte importante și te vor forma pe parcurs în cariera ta, așa că hai să începem…
1.Cum să generezi idei pe loc
- Unul din lucrurile cele mai importante în meseria de designer/arhitect este să generezi idei pe loc, fie doar ca un concept sau ca început de soluții finale.
- Acestea vin fix din creion pe foaie, vin din desene mici 4 x 4, schițe din acelea tip thumbnail în progresie de câte 4-5 în care tu șlefuiești o idee prin faptul că exprimi liber ideile, separate de grafică
- Poți încerca să le truchezi făcându-le pe calculator, dar asta doar după ce aduni experiență în desen, astfel încât ai deja feelul acela format și îl poți transpune sărind pași.
2.Cum să îmbini tehnicul și liberul fără să fie stresant
- O să vezi că natural ai o înclinație și ușurință mai mare ori spre desenul tehnic, ori desenul liber. Din câte am văzut la toți studenții, lucrurile acestea sunt ‘din fabrica’ și pe scurt orice ai face ai nevoie să îți balansezi partea în minus.
- Partea bună cu desenul este că orice ai face, nu scapi de partea care este în minus-o adresezi și o aduci la nivelul de plutire sau mai sus.
- Dacă ești mai artist/artistă de fel, desenul tehnic îți va da încrederea aceea în abilitățile tale, încât ideile tale artistice vor fii și mai expresive.
- Dacă ești mai logic de fel, desenul liber îți va da libertatea încât poți să te exprimi logic cu ușurință
3.Cum se simte o lucrare excelent făcută de la foaie goală la final
Cea mai plăcută senzație este când ai terminat un proiect de la zero (foaia goală, doar ideea de început care s-a schimbat de probabil de 100 ori până la final).
Însă după aceea treci prin tot procesul magic de a pune la scară desenele, de a testa cum ar arăta niște planuri abstracte în perspective și așa mai departe. Așa crești ideea de la zero și în cele din urmă vine momentul în care trebuie totul predat final.
Acolo arăți mușchii tăi în grafică și îți vinzi ideea prin ceea ce ai învățat la desen.
4.Sentimentul plăcut când ai o idee bună și trebuie să o duci la nivelul următor
Din când în când, apar momente în care apare o idee genială. Această idee nu poate fii intuită, nu poate fii planificată, nu ține de tine… ține de modul cum crește proiectul.
Datoria ta însă este ca atunci când apare această idee trebuie să dai tot ce ai să scoți cât mai mult din ea, să o exprimi grafic cât mai mult, să o înțelegi cât mai bine prin desen liber și tehnic.
Interesante și destul de rare momentale acestea, simți că ad literam cocheteezi cu unicitatea, ca și cum creezi ceva unic ce nu a mai existat până acum (ceea ce e și adevărat).
5.Golul de la încapacitatea ta în desen… vei dori să-l umpli cu software sau orice vei dori să-l umpli, nu va merge
În cele din urmă, dacă trec ani de zile și nu știi să desenezi, îți vei dori cumva să ascunzi asta… și unde te duci automat? La software, evident. Vei ascunde incapacitățile tale interioare prin randari fotorealiste sau cu preseturi care ai impresia că arată original, dar în cele din urmă tot copy paste sunt.
Nu pot descrie acel moment fiindcă nu l-am simțit niciodată, însă pot să zic că am avut suficienți elevi arhitecți care nu știau să desenezi și care s-au dat pe breazda după cursurile mele.
Desenul e distractiv, nu e nevoie să fie o sursă de anxietate…
6.Libertarea și originalitatea în gândire ce ți-o oferă desenul de arhitectură
Țin minte în anul 2 când toată grupa mea s-a instalat revit și la sfârșitul proiectului absolut toată lumea avea proiectele identice, toată lumea avea cutii plictisitoare.
Gândirea originală se produce din studiu, iar acesta este cel mai bun cu creionul pe foaie.
Ai nevoie de asemenea să treci prin mai multe feluri de subiecte de desen ce îți vor dezvolta diferite aspecte ale gândirii/graficii: compoziții abstracte, conceptual, desen tehnic care te ajută la gândirea logică și multe altele.
7.Crearea stilului tău propriu de desen și drumul întortocheat până ajungi acolo
Îți vei dori la un moment dat să îți creezi propriul stil de desen unic și apoi la câțiva ani depărtare viziunea ta unică în arhitectură.
Cele două merg mână în mână, sunt o călătorie, nu o destinație finală… însă o mână spală pe alta. O să observi că pe măsură ce crești în gândirea clară de arhitectură, o să îți rafinezi stilul de desen încât accentul vine pe concept și mai puțin pe grafică.
Apoi vei experimenta cu alte stiluri de grafică și vei continua să te tot reinventezi până ajungi la ceva care este 100% tu…
Cele de rău, nici nu se va pune problema fiindcă le vei evita din prima prin faptul că înveți să desenezi.
Cele bune, se vor întâmpla automat tot așa, din drumul tău în a stăpâni desenul de arhitectură.
Scopul final al desenului este să te ajute să îți exprimi unicitatea prin el, însă fiind vorba de arhitectură… există acea tensiune aferentă domeniului. Tot trebuie să predai planșe finale care vor urmă să fie notate.
Dacă vrei să începi de la zero, ai mai jos linkul către cursul gratis de 5 zile-îți pui numele și emailul și vei primi automat 5 lecții gratis în inbox.
Dacă te-ai hotărât să îți începi educația arhitecturală în cel mai bun fel posibil, atunci de aștept la meditații.
Spor la desen!
D M Neatu